02. Impozitele directe

//02. Impozitele directe

02. Impozitele directe

Impozitele directe reprezintă forma cea mai veche de impunere şi au ţinut pasul cu dezvoltarea economiei, întrucât acestea se stabilesc fie pe anumite obiecte materiale sau genuri de activităţi, fie pe venit sau pe avere. Totuşi, impozitele directe au cunoscut o extindere şi o diversificare mai mare abia în capitalism.

Impozitele directe sunt mai echitabile şi mai de preferat decât impozitele indirecte, fiind individualizate, având un cuantum şi termene de plată precis stabilite.

 

 Impozitele reale

            Impozitul real a cunoscut o largă răspândire în perioada capitalismului ascendent, mai ales sub forma impozitului funciar (pe pământ). Un pas important în stabilirea mai aproape de realitate a acestui impozit l-a constituit introducerea cadastrului ce permitea descrierea bunurilor funciare din fiecare localitate, menţionarea veniturilor pe care le aduc şi înregistrarea contribuabililor cu bunurile lor. In baza acestor elemente se stabileau impozitele directe.

Cu timpul şi clădirile au devenit parte a averii imobiliare pentru care s-a introdus impozitul pe clădiri. Stabilirea acestui impozit se făcea în baza unor criterii exterioare (suprafaţa construită, mărimea curţii, numărul uşilor şi ferestrelor etc.), ceea ce nu permitea o impunere echitabilă, deoarece nu ofereau o dimensiune completă asupra obiectului impozabil.

Dezvoltarea industriei, comerţului şi profesiilor libere a condus la introducerea impozitului pe aceste activităţi. Nici în acest caz impozitul stabilit nu era dimensionat în funcţie de capacitatea contributivă reală a plătitorului, deoarece aprecierea se făcea după diferite criterii de ordin exterior şi anume: natura întreprinderii, numărul muncitorilor, forţa motrice instalată etc.

Relaţiile de credit, dezvoltarea băncilor şi a comerţului cu hârtii de valoare au impus introducerea impozitului pe capitalurile băneşti care se stabilea fie în funcţie de volumul dobânzilor pe care debitorul le plătea, fie în funcţie de volumul dobânzilor pe care creditorul le încasa pentru capitalul dat cu împrumut.

In zilele noastre, impozitul de tip real se practică într-o serie de ţări în curs de dezvoltare pentru exploataţiile agricole. In cazul acesta, sarcina fiscală este dimensionată în funcţie de produsul brut sau cel mediu prezumat şi nu cel net real (venitul) al obiectelor impozabile. Dezavantajul este pentru micii producători care nu au condiţii să realizeze un venit mai mare decât cel mediu.

Neajunsurile acestor impozite sunt: lipsa de uniformitate în stabilirea lor, posibilităţi largi de evaziune fiscală, cuprinderea în procesul de impunere numai a unei părţi din materia impozabilă.

 

 Impozitele personale

Impozitele personale se întâlnesc sub forma impozitelor pe venit şi a impozitelor pe avere.

A. Impozitele pe venit

            Impozitul pe venit este plătit de persoane fizice şi juridice (societăţi de capital) care realizează venituri din diferite surse. Introducerea acestuia a fost posibilă atunci când s-a înregistrat o suficientă diferenţiere a veniturilor obţinute de diferite categorii sociale.

Impozitul pe veniturile persoanelor fizice

In cele mai multe cazuri, impozitul pe venit este plătit de fiecare persoană care realizează venituri, fiind deci o impunere individuală. In practică există două sisteme de aşezare a impozitelor pe veniturile persoanelor fizice şi anume: sistemul impunerii separate şi sistemul impunerii globale.

Sistemul impunerii separate poate fi sub forma unui impozit unic pe venit, cu posibilitatea impunerii diferenţiate (în funcţie de natura venitului), sau prin introducerea mai multor impozite, fiecare în parte vizând venitul obţinut dintr-o anumită sursă.

Sistemul impunerii globale presupune supunerea veniturilor cumulate ale unei persoane fizice unui singur impozit, indiferent de sursa de provenienţă a acestora.

Sistemul impunerii separate nu afectează veniturile din surse diferite de provenienţă, prin progresivitatea impunerii, care se practică în sistemul impunerii globale. Cu toate acestea, sistemul din urmă este fecvent întâlnit în ţări ca SUA, Germania, Franţa, Italia, Belgia, Marea Britanie, Ungaria etc.

In calcularea impozitului pe veniturile persoanelor fizice se utilizează cote proporţionale sau progresive. Uneori, se practică impunerea veniturilor în cote proporţionale, apoi impunerea în cote progresive, dar cea mai frecventă metodă este impunerea în cote progresive pe tranşe de venit.

In unele ţări – printre care şi România – pentru veniturile din salarii, are loc recalcularea periodică a tranşelor de venit, în funcţie de creşterea indicelui salariilor medii ale muncitorilor din industrie sau adaptarea tarifului de bază la evoluţia inflaţiei.

La baza stabilirii impozitului pe veniturile persoanelor fizice stă declaraţia de impunere întocmită de subiectul impozitului. Incasarea impozitului calculat asupra salariilor, dobânzilor, rentelor etc. se realizează prin stopaj la sursă, iar celelalte impozite aferente veniturilor se încasează direct de la contribuabili.

In prezent, în ţara noastră s-a introdus impozitul pe venitul global în scopul corelării metodologiei de calcul a impozitului pe veniturile asociaţiilor familiale, persoanelor fizice independente şi liber-profesioniştilor cu cea a impozitului pe profit. Acest sistem nu se aplică asupra impozitului pe salarii şi impozitului pe venitul global.

Nu sunt supuse impozitării: pensiile, ajutoarele sociale, alocaţiile pentru copii, pensiile de întreţinere, bursele, dobânzile de la titlurile de stat, donaţiile, moştenirile, sponsorizările etc.

Impozitul pe profitul persoanelor juridice

In practica fiscală internaţională, impozitarea profitului obţinut de societăţile de capital permite evidenţierea următoarelor situaţii:

  1. cote de impunere diferenţiate în funcţie de proprietarul capitalului social;
  2. cote de impunere diferenţiate în raport de natura activităţilor din care se obţine profit;
  3. cote de impunere stabilite în funcţie de cifra de afaceri a societăţilor comerciale;
  4. cote diferite, după cum impozitul este un venit al bugetului de stat sau al bugetelor locale;
  5. cotă de impunere unică.

In ceea ce priveşte cotele de impozit, Germania are cota cea mai ridicată, respectiv 50%, iar în celelalte ţări cota impozitului se situează între 30 şi 40 de procente pentru a nu avea un caracter descurajant din punct de vedere economic.

In ţările dezvoltate, ponderea impozitelor pe veniturile persoanelor juridice în totalul veniturilor fiscale este mai mare decât ponderea impozitelor pe veniturile persoanelor fizice, situaţie valabilă şi pentru România şi alte ţări în tranziţie. In schimb, în ţările în curs de dezvoltare starea materială precară a majorităţii populaţiei face ca aportul impozitului pe veniturile persoanelor fizice să fie redus.

Sistemul de impunere pe profit în România se află într-o continuă evoluţie determinată de necesitatea găsirii unui raport optim între stimularea creşterii economice şi participarea agenţilor economici la constituirea veniturilor statului. 

B. Impozitele pe avere

            Impozitul pe avere se află în strânsă legătură cu dreptul de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile. In practica fiscală se întâlnesc următoarele forme de impozit pe avere: impozite asupra averii propriu-zise, impozite pe circulaţia averii şi impozitul pe sporul de avere sau pe creşterea valorii averii.

Impozitele asupra averii propriu-zise sunt impozite stabilite asupra averii, dar plătite din venitul obţinut de pe urma acesteia, cât şi impozite instituite pe substanţa averii. Cele mai frecvente impozite asupra averii întâlnite în practică sunt: impozite pe proprietăţi imobiliare şi impozite asupra activului net. Primele se întâlnesc cel mai adesea sub forma impozitelor asupra terenurilor şi clădirilor. Cotele de impunere sunt, în general, scăzute şi au ca bază de impunere valoarea de înlocuire, valoarea declarată de proprietar sau veniturile capitalizate privind bunurile respective. In această categorie intră şi proprietatea funciară pentru care impozitul aplicat este conceput şi ca un instrument de influenţare a modului de folosinţă a terenului respectiv.

Impozitul asupra activului net se aplică la întreaga avere mobilă şi imobilă pe care o deţine un contribuabil. Sub incidenţa acestui impozit se impun doar patrimoniul agricol şi cel forestier, fondul funciar, bunurile mobile şi imobile folosite în activităţi comerciale, profesii libere etc.

Impozitele pe circulaţia averii se aplică atunci când are loc trecerea dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile de la o persoană la alta. Astfel, întâlnim: impozitul pe succesiuni, impozitul pe donaţii, impozitul pe actele de vânzare-cumpărare a unor bunuri imobile, impozitul pe hârtii de valoare (acţiuni, obligaţiuni etc.), impozit pe circulaţia capitalurilor etc. Insă, cele mai des întâlnite sunt impozitele pe succesiuni, donaţii şi pe actele de vânzare-cumpărare a unor bunuri imobile.

Impozitele asupra creşterii valorii averii sunt aferente sporului de valoare înregistrat la unele bunuri în cursul unei perioade de timp. Astfel, există impozitul pe plusul de valoare imobiliară şi impozitul pe sporul de avere realizat pe timp de război.

In România, impozitele pe avere se întâlnesc sub forma impozitelor pe averea propriu-zisă şi impozitele pe circulaţia averii. Din prima categorie, mai importante sunt impozitele pe clădiri şi terenuri. Impozitul pe clădiri se plăteşte de persoane fizice şi juridice deţinătoare de clădiri. Cotele de impunere sunt de 0,2% pentru mediul urban şi 0,1% pentru mediul rural, aplicate asupra valorii clădirilor. Pentru persoanele juridice cotele pot fi cuprinse între 0,5% şi 1% asupra valorii de inventar a clădirilor, actualizate conform legii. Aceste cote se stabilesc de consiliile locale.

Impozitul pe teren este stabilit în sumă fixă pe metru pătrat, însă diferenţiat pe categorii de localităţi (oraşe, comune), iar în cadrul acestora pe  zone.

Aportul impozitelor pe avere la constituirea veniturilor fiscale se situează în ţările dezvoltate sub 10%, cu excepţia Canadei, Statelor Unite ale Americii şi Japoniei, unde cifra se ridică la ceva peste 10%. {n schimb, în ţările în curs de dezvoltare ponderea acestor impozite este mult mai mică, ceea ce explică că şi averea este de dimensiuni modeste.

By | 2018-11-12T13:50:46+00:00 septembrie 3rd, 2018|Categories: Impozite - Buget|0 Comments

About the Author:

Leave A Comment